Ma gandeam... Daca tot pot sa sciru tot c-emi trece prin cap, de ce nu? Si stiti la ce ma gandesc cand scriu aceste randuri? La vise, la sperante, la lupta pe care o ducem zi de zi cu viata... Dar sa-ncepem cu-nceputul. Ce sunt visele si sperantele unui om? Sunt idealuri la care aspira? Sunt lucruri pe care si le doreste? Doar la suprafata. Dar ca la un iceberg, tot ce putem vedea este varful, suprafata superficiala. Visele si sperantele sunt acea forta nevazuta care te-npinge mai incolo si mai incolo, intotdeauna peste limitele pe care crezi ca le ai. Dar ce se intampla cand tot mergand, ajungi la marginea prapastiei si visele si sperantele care pana acuma au fost tot timpul langa tine cad in abisul care te inconjoara?
Cand ramai singur acolo, in sufletul tau, locul care est eultima ta fortareata, cetatea pe care nimeni nu o distruge? Singuratatea te indeamna sa te deschizi si sa incerci sa gasesti inca odata acel ceva dupa care tanjesti... Si tu ce faci? Din intamplare, caci pana la urma nu este viata doar o insiruire de intamplari care te-au adus pana si la aceste randuri, dai peste o persoana in fata careia alegi sa fii vulnerabil, sa-ti dai jos masca ce o poarti in fata societatii si sa fi tu insuti. Ori asta ori alegi sa privesti lumea d ela capatul unei tevi. Dar ce se intampla cand crezi ca ai gasit ce cautai? Si totusi ceva nu merge Te navalesc parerile de rau, invinuirea proprie si ganduri macabre. Dar viata asta rece si cruda trebuie sa mearga inainte, iar destinul, acest papusar meschin si cam nepriceput trebuie sa-si faca numarul pana la capat. Si intr-un final, grandios sau pur si simplu, cortina cade si vesnicile rosii sau aplauzele trecatoare inunda scena.
Prietenii incearca sa fie langa tine, dar unul cate unul incep sa-si piarda interesul in acest vas gol care ai devenit, si tu va trebuie sa-ti pui inapoi masca si sa mergi inainte ca si cum nimica nu s-ar fi intamplat, jucandu-ti rolul. Si in acelasi timp, te minti agale ca totul este bine si timpul rezolva tot, dar oare cat timp avem cu adevarat? Oare ne putem minti asa la nesfarsit, sperand ca in momentul final ne vom asigura un loc in Paradis? Pana si aceasta dorinta este egoista si materiala! "Cei din urma vor fi cei dintai!" nmu credeti ca cei din urma sunt cei care desi au pierdut totul, nu spera pentur nimica material si duc lupta cea buna pentru ca cei ca noi sa putem visa in continuare?
Oamenii spun "Ia o pauza, regaseste-te, si dupa o sa vezi lumea cu alti ochi!". Oare s-a intrebat cineva, "Oare m-am pierdut vreodata?". Intrebarea care v-o pun la sfirsitul acestei file este: "Suntem blestemati sa ne sacrificam visele, sperantele si iubirile pe altarul acestui zeu crud si prefacut destinul? Sau oare inca mia putem schimba ceva, inca mau putem spera sa ne scaldam in marea fericirii adevarate..."